Regimul Horthy în timpul celui de-al doilea război mondial

Al doilea război mondial, declanşat de Hitler la 1 septembrie 1939, nu a atras şi Ungaria la început. Între 16 şi 24 august 1940, au avut loc la Turnu Severin negocierile dintre delegaţia română şi cea maghiară, în privinţa Ardealului. La 30 august 1940, la Viena a fost luată decizia asupra soartei Transilvaniei prin intermediul miniştrilor de externe ai Germaniei, Joachim von Ribbentrop, şi Italiei Galeazzo Ciano. Partea nordică a teritoriului revenea Ungariei, iar cea de sud rămânea României. O lună mai târziu, trupele ungare au intrat în Ardealul de Nord. În aprilie 1941, Ungaria a devenit membru plin al Axei şi, alături de Germania şi Bulgaria, a participat la atacarea regatului Iugoslavia. Unităţile armatei germane au tranzitat Ungaria cu consimţământul lui Horthy. În semn de protest faţă de această acţiune, premierul ungar Pál Teleki s-a sinucis.

La 22 iunie 1941, Germania a atacat U.R.S.S.. Ungaria a intrat în război de partea Axei (numărul combatanţilor ucişi sau daţi dispăruţi în lupte fiind de 120000-147000).

În 1942, după înfrângerea Germaniei şi a aliaţilor Axei în Stalingrad, Horthy a decis să înceapă negocieri de pace cu Aliaţii. Delegaţia secretă a fost condusă de Albert Szent-Györgyi şi a avut mai multe întâlniri cu diplomaţii britanici din Istanbul. Ca şi în cazul României, Hitler avea cunoştinţă de tatonările diplomatice.

În 1944, Armata Roşie ajunsese la frontiera Ungariei. Pentru a preveni o acţiune a lui Horthy în defavoarea lui, Hitler l-a chemat pe acesta pentru discuţii în Austria, la castelul Kessheim, la marginea oraşului Salzburg, foarte aproape de Berchtesgaden, reşedinţa montană a lui Hitler. Însă, o dată ajuns acolo, Horthy a fost reţinut cu forţa şi practic deposedat de putere. Germania era decisă să evite o ”a doua Italie”, ieşită din Axă în 1943, aşa că a pregătit din septembrie 1943 planul Margarethe, în virtutea căruia, la 19 martie 1944, opt divizii germane, venind din zonele Belgrad, Zagreb, Viena şi Cracovia, au ocupat Ungaria. Un guvern-marionetă a fost instalat la putere, pe 23 martie 1944, condus de premierul Döme (Dumitru) Sztójay. Horthy a rămas şef al statului. 

Adolf Eichmann, şeful secţiei din ministerul securităţii germane ce se ocupa cu deportarea evreilor, împreună cu comandanţii unităţilor SS speciale Sondereinsatzkommando, Hermann A. Krumey şi Dieter Wisliceny (acesta din urmă desemnat anterior pentru Grecia), au ajuns la Budapesta cu un grup de ofiţeri SS. Eichmann a ordonat conducerii comunităţii evreieşti să se prezinte la o conferinţă pentru a-i cere înfiinţarea unui organism administrativ numit „Consiliul Evreiesc” (în germană „Judenrat”). Acesta urma să execute ordinele germane. La 21 martie a luat fiinţă Consiliul Evreiesc, avându-i ca membri pe: Dr. Ernő Bóda, Dr. Ernő Pető, Dr. Károly Wilhelm, Dr. Samu Csobádi, Samu Kahan-Frankl, Fülöp Freudiger şi Dr. Nison Kahan. Şeful consiliului era Samu Stern. La 29 martie a intrat în vigoare o nouă lege care înăsprea regimul de discriminare a evreilor din Ungaria, introducea obligativitatea stelei galbene cusută pe îmbrăcăminte, instituia înregistrarea proprietăţilor şi concentrarea populaţiei evreieşti în anumite zone.

Eichmann a împărţit Ungaria în 10 districte jandarmereşti şi 6 zone operaţionale antievreieşti: zona I Carpaţi; II Transilvania; III nordul Ungariei (Felvidék, adică Slovacia); IV sudul Ungariei (Délvidék, adică Voivodina); V Transdanubia (Dunán-túl, adică Pannonia la vest de Dunăre); VI Budapesta. Deportarea şi concentrarea populaţiei evreieşti a fost efectuată de trupele speciale de acţiune, SS, supranumite Sondereinsatzkommandos, aduse din localitatea austriacă Mauthausen, unde era în funcţiune unul din temutele lagăre de concentrare naziste.

„Primul ministru devine Döme Sztójay, pe 19 martie la şedinţa consiliului de miniştri Döme anunţă numirea noului ministru de interne Andor Jarros şi noii secretari de stat Endre Baky şi László Endre”
(Pelle János: A katolikus egyház és a zsidótörvények. Saly Dezső: i.m. 589.)

Suveranitatea Ungariei exista din 19 martie 1944 numai pe hârtie. Horthy declara la Nürnberg (T/1246): germanii deveniseră şefi de facto ai statului ungar.

Operaţiunea „Margarethe I”

Ca urmare a victoriilor Aliaţilor, şeful statului, Horthy, şi guvernul Miklós Kállay au început să se mişte încă din 1943 în direcţia ieşirii Ungariei din război. Unele liberalizări i-au iritat pe nemţi, de exemplu cererea retragerii armatei ungare din Ucraina sub pretextul apărării în Carpaţi; protecţia fizică acordată evreilor;articolele critice antinaziste sporadice din presa ungară. Teama de o ocupaţie sovietică îi determinau pe Horthy şi Kállay la prudenţă. Hitler s-a gândit să determine invadarea Ungariei cu trupe române, slovace şi croate, ca măsură de pedepsire a lui Horthy, dar s-a răzgândit. La 19 martie 1944 a avut loc ocuparea Ungariei, sub numele de cod „Margarethe I”. Mareşalul Reichului Heinrich Himmler, şeful Oficiului Suprem al Securităţii Reichului (RSHA) Ernst Kaltenbrunner, trupele de uscat comandate de feldmareşalul Maximilian von Weichs, 600 de agenţi ai Gestapo-ului şi ai Serviciului de Securitate (SD) sub comanda lui Hans Geschke şi o subunitate specială de circa 250 de ofiţeri SS, în frunte cu Adolf Eichmann, şeful Biroului IV B 4 din RSHA, au fost cei însărcinaţi cu implementarea „planului Margareta I”.

La 17 martie 1944, când Horthy şi ministrul de Externe, Jenő Ghyczy, ministrul Apărării, Lajos Csatay, generalul Ferenc Szombathelyi, şeful Statului Major al Armatei maghiare, şi Miklós Kállay, ambasadorul ungar la Berlin, au dat curs „invitaţiei” lui Hitler sosind la castelul Klessheim de lângă Salzburg, operaţiunea de ocupare a Ungariei fusese lansată. Horthy a încercat să-i explice lui Hitler planul maghiar de „dezangajare”.

„Cum era de aşteptat, Hitler nici nu a vrut să-l audă pe cel care se angajase faţă de führer că-l va anunţa, din timp, în cazul ieşirii Ungariei din război, poate că şi din frică, nu lua nicio hotărâre drastică.

Pus în faţa alternativei ori o Ungarie ocupată, ori un guvern extremist progerman, Horthy a încercat să câştige timp. Berlinul nu a mai aşteptat decizia acestuia şi la 19 martie 1944, a ordonat armatei germane să ocupe Ungaria. Trei zile mai târziu, Sztójay a devenit prim-ministru şi ministru al afacerilor externe.

Numirea în ministerul de interne a doi antisemiţi notorii, László Endre şi László Baky, responsabili cu rezolvarea „problemei evreieşti”, a înlesnit considerabil activitatea subordonaţilor lui Eichmann. După numirea sa ca secretar de stat, Baky a declarat cinic şi fără echivoc: „Sarcina mea priveşte stârpirea totală şi definitivă a ticăloşilor evrei şi a stângii politice. Sunt convins că guvernul va reuşi să ducă la bun sfârşit această misiune covârşitoare, care este de o importanţă politică colosală“. Bombardamentele aliate asupra Budapestei se intensificaseră.

László Baky, susţinut de Gestapo şi SS, încercase printr-o lovitură de stat să ajungă la putere” „La 4 iulie 1944”, scrie Braham, „Horthy l-a rugat pe Edmund Veesenmayer” (emisarul plenipotenţiar al lui Hitler în Ungaria) „să retragă Gestapoul, ca suveranitatea Ungariei să poată fi restabilită. El şi-a exprimat totodată nemulţumirea pe care o resimţea faţă de Sztójay şi dispreţul pe care îl avea pentru Baky şi Endre (responsabilii cu deportările evreilor).” Două zile mai târziu, Horthy l-a informat pe ambasadorul Germaniei că intenţiona să oprească deportările evreilor, iar la 7 iulie 1944 Horthy ordona „încetarea transferului de evrei către Germania.” Horthy se baza pe loialitatea armatei maghiare, pe prietenii politici şi pe fiul său, Horthy Miklós junior, care stabilise legături cu Aliaţii, cu şefii evreimii budapestane şi cu diverse grupări antinaziste. ”
(Teşu Şolomovici, ZIUA. Randolph L. Braham, „Politica genocidului. Holocaustul în Ungaria”, Editura Hasefer, 2003)

După ce a fost eliberat, fiind pus în faţa capitulării României şi a trecerii acesteia de partea Aliaţilor, Horthy a demis guvernul şi a încercat formarea unuia nou. În paralel, a purtat negocieri cu sovieticii. La 15 octombrie 1944 Horthy anunţa oficial la radio, că Ungaria ieşea din război, însă Hitler îi ordonase cu o zi înainte comandantului Otto Skorzeny să plece în Ungaria cu o misiune specială. Miklós, fiul lui Horthy, a fost arestat în aceeaşi zi şi folosit drept ostatec. Ulterior, comandoul special condus de Skorzeny a intrat în Budapesta cu 42 de tancuri din clasa Tiger („Tigru”) şi cu unitatea Goliath. La 16 octombrie 1944, Horthy a fost capturat în palatul regal din Buda, fiind forţat să revoce armistiţiul şi să abdice o zi mai târziu.

„La 15 octombrie 1944 Horthy anunţa la radio următoarele: „Ţelul de căpătâi al Ungariei a fost politica externă. Prin pace am dorit revizuirea cel puţin parţială a Tratatului de la Trianon. Speranţele noastre în Liga Naţiunilor au rămas neîmplinite. La începutul crizei mondiale, Ungaria nu a avut intenţia să ocupe teritorii. Noi nu am avut o intenţie agresivă împotriva Republicii Cehoslovacia, Ungaria nu a dorit realipirea prin război a teritoriilor. Noi am intrat în Bácska” (Bacika, partea de vest a Voivodinei) „numai după prăbuşirea statului Iugoslavia. Noi am acceptat prin pace arbitrajul puterilor Axei privind teritoriile luate de România în 1919. Ungaria a fost forţată să intre în război împotriva Aliaţilor. Noi nu am dorit să ridicăm ambiţia noastră prin putere şi nu am avut intenţia să ocupăm de la nimeni nici măcar un metru pătrat. Azi este clar că germanii au pierdut războiul. Toate guvernele sunt responsabile pentru destinul lor. Cum zicea Bismarck, „Nu există o naţiune care se sacrifică pe altarul alianţelor”. Aceasta este consecinţa responsabilităţii istoriei mele.

În martie anul acesta führerul Adolf Hitler m-a invitat să negociem în ceea ce priveşte repatrierea armatei maghiare – un subiect ridicat de mine. El m-a informat că Ungaria va fi ocupată de forţe germane. Germania a invadat Ungaria. Au arestat cetăţeni unguri şi membri din parlament, şi pe ministrul de interne al guvernului, au violat suveranitatea maghiară. Mi-au cerut să desemnez un guvern care se bucură de încrederea Germaniei, guvernul Döme Sztójay. Germania nu s-a ţinut de cuvânt. Sub ocupaţia germană, Gestapoul a tratat problema evreiască în manieră incompatibilă cu normele umane. Locotenentul Szilárd Bakay, comandantul Budapestei a fost atacat şi scos din funcţie de agenţii germani (…). Avioanele germane au lansat paraşutişti împotriva guvernului. Am primit informaţii că trupele progermane intenţionau să forţeze politica şi să răstoarne guvernul nostru pe care l-am desemnat, iar teritoriul Ungariei să devină teatru al operaţiunilor Reichului. M-am decis să-mi apăr Ungaria chiar împotriva aliatului german. Nu permit ca naţiunii ungare să-i fie luate libertatea şi independenţa. Am informat reprezentanţii al Reichului despre armistiţiul militar!”
(Admiral Nicholas Horthy Memoirs Annoted by L. Simon [1])

Infernul antievreiesc Szálasi

Bombardamentele asupra Budapestei devenisera mai frecvente; László Baky, sustinut de Gestapo si SS, incercase printr-o lovitura de stat sa ajunga la putere; el putea oricand sa repete, cu succes, lovitura; trupele anglo-americane in vest si trupele sovietice in rasarit inaintau. Toate acestea reprezentau suficiente motive care sa-l determine pe Horthy sa iasa din toropeala politica si sa actioneze. „La 4 iulie 1944”, scrie Braham, „Horthy l-a rugat pe Edmund Veesenmayer (plenipotentiarul lui Hitler in Ungaria – n.n.) sa retraga Gestapo-ul pentru ca suveranitatea Ungariei sa poata fi restabilita, exprimandu-si totodata nemultumirea pe care o resimtea fata de Sztojay si dispretul pe care il avea pentru Baky si Endre (responsabilii cu deportarile evreilor – n.a.).” Doua zile mai tarziu, Horthy l-a informat pe ambasadorul german ca intentioneaza sa opreasca deportarile evreilor, iar la 7 iulie 1944 Horthy ordona „incetarea transferului de evrei catre Germania”. Eichmann s-a manifestat foarte furios si, in pofida ordinelor lui Horthy, a mai continuat ici-colo deportarile. Pe data de 7 august 1944, Horthy reorganizeaza Guvernul; Baky si Endre nu vor mai raspunde de problema evreiasca. La 29 august un general, Geza Lakatos, devine prim-ministru. Horthy pregatea iesirea Ungariei din razboi si ruperea aliantei cu Germania nazista. Evreii ramasi in viata erau animati de sperante noi, mai ales cei din Budapesta, asupra carora planase amenintarea unei deportari iminente. Sperante desarte, pentru ca Hitler daduse semnalul punerii in aplicare a actiunii anti-horthyste, nume de cod: „Operation Panzerfaust” (Operatiunea Pustii Anti-tanc).

Politician al unei epoci revolute, Horthy se bizuia pe loialitatea Armatei maghiare, pe prietenii politici si pe fiul sau, Horthy Miklós Jr, care stabilise legaturi cu Aliatii, cu sefii evreimii budapestane si cu diverse grupari antinaziste. Nimic nu a functionat, insa, asa cum prevazuse.In ziua de 15 octombrie 1944 (data la care Horthy a anuntat la radio incetarea razboiului si a dispus arestarea liderilor partidului extremist Nyilas, „Crucile cu Sageti„), „Tinerii Pionieri Sionisti” (Halutzim) – luptatorii evrei inarmati n-au avut forta si mijloacele necesare sa-i infrunte pe banditii Nyilas si soldatii SS, grupurile rezistentei maghiare nu si-au manifestat prezenta si nici populatia Budapestei n-a iesit pe strazi in masa sa-si manifeste entuziasmul. SS-ul (avertizat din vreme de intentiile lui Horthy) a actionat rapid. La Budapesta a sosit si Obersturmbannfuhrer SS Otto Skorzeny. Horthy Miklos Jr. a fost arestat. Neutralizat a fost si regentul, iar teroarea antievreiasca a reizbucnit cu o intensitate infernala. SS-ul l-a adus la putere pe Szálasi Ferenc, liderul partidului pro-nazist si antisemit „Crucile cu Sageti”, sluga lor de incredere. Cele sase luni de guvernare ale lui Szalasi aveau sa fie ingrozitoare pentru evrei.

Hitler a aflat despre întelegerea Horthy – Moscova. În 14 octombrie 1944, comandantul Otto Skorzeny este trimis în Ungaria cu o misiune specială, comando Skorzeny intră în Budapesta cu 42 de tancuri tip Tigrish şi cu o unitate numită Goliath, pe 16 octombrie 1944 Horthy este capturat la palatul regal din Buda, pe 17 octombrie 1944 după ce abdică prin forţă este trimis la Bavaria sub arest de casă, iar fiul său Miklós Horthy Junior este răpit în 15 octombrie 1944, Adolf Hitler care l-a forţat pe Horthy să demisioneze l-a pus pe Ferenc Szálasi (Săgetar-Cruciat) ca prim-ministru totalitar, a ocupat funcţia din 16 octombrie 1944 pănă în 28 martie 1945. Cu aceasta s-a terminat regimul horthyist de 25 de ani consecinţiile: începe teroarea Szálasist şi exterminarea evreilor unguri, mii de evrei erau împuşcaţi şi aruncaţi în Dunare,([9]) între timp trupele sovietice, române şi bulgare au eliberat Ungaria. Lupta a continuat până în 2 aprilie 1945, în 2 septembrie 1945 s-a terminat cel de-al doilea război mondial, Ungaria a pierdut aproximativ un milion de oameni podurile din Budapesta au fost bombardate de germani.

După abdicarea fortata a lui Horthy, Ferenc Szálasi a devenit prim-ministru şi, în câteva luni, a deportat evreii din ghetourile Budapestei. Mulţi au fost împuşcaţi şi aruncaţi în Dunăre.

Horthy a petrecut restul războiului în Bavaria, fiind tratat foarte bine în casă de arest la Castelul Hirschberg păzită de SS. A fost arestat de către americani, în mai 1945.

Dupa razboi, principalii vinovati pentru crimele comise impotriva evreimii maghiare au fost arestati si judecati. La 29 octombrie 1945 a fost judecat Bardossy László (fost prim-ministru intre aprilie 1941 si martie 1942); sub conducerea lui, Ungaria a invadat Iugoslavia, s-a aliat cu Hitler, a declarat razboi Aliatilor si a inceput persecutarea evreilor maghiari. Bardossy a fost condamnat la moarte si impuscat la 10 ianuarie 1946. A urmat procesul fostului premier Bela Imredy (prim-ministru intre mai 1938 si februarie 1939) si ministru fara portofoliu in timpul ocupatiei germane. Condamnat la moarte la 23 noiembrie 1945, a fost executat la 28 februarie 1946. „Cei trei cu deportarile”, cum au fost denumiti ministrul de Interne Andor Jaross, Baky László si Endre László, au fost si ei condamnati la moarte, la 2 ianuarie 1946, si executati. Procesul celui mai odios dintre criminalii unguri, Szalasi Ferenc, seful partidului „Crucile cu sageti”, care a devenit prim-ministru dupa lovitura de stat sprijinita de trupele germane, a inceput la 5 februarie 1946. Alaturi de Szalasi, in boxa acuzatilor se aflau si cei mai importanti lideri ai regimului sau: Karoly Beregfi, Sandor Csia, Jozsef Gera, Gabor Kemeny, Jeno Szollosi si Gabor Vajna. Cu totii au fost condamnati la moarte si executati la inceputul lunii martie 1946. Ultimul mare proces care s-a desfasurat la Budapesta i-a adus in boxa acuzatilor, la 14 martie 1946, pe fostul premier Sztojáy Döme si pe colaboratorii sai: Jeno Ratz, Lajos Remenyi-Schneller, Lajos Szasz si Antal Kunder. Toti au ajuns in fata plutonului de executie, in afara de Kunder, care a fost condamnat la inchisoare pe viata.Bilantul: 39.514 de persoane au fost judecate, 16.273 au fost condamnate, dintre care 322 au primit sentinte capitale. Din cei 322 de condamnati la moarte, numai la 146 s-au aplicat sentintele, fiind spanzurati sau executati.Un numar de criminali de razboi, vinovati si de masacrarea a mii de evrei maghiari, au fost judecati in Germania, Iugoslavia, Romania, Germania, Austria, Polonia, Cehoslovacia, Israel, Statele Unite, Canada etc.In Romania, la Cluj, au avut loc, in cursul anului 1946, doua mari procese legate de tragedia evreimii din Transilvania de Nord; 248 de persoane au fost judecate, 68 intr-un prim proces, 185 in al doilea. Acuzarea era condusa de procurorul-sef Endre Pollak, care isi schimbase numele in Andrei Paul*. Doar 51 de inculpati se aflau in boxa, restul fiind judecati „in absentia”. A plouat cu sentinte de condamnare la moarte (au fost pronuntate 30 de pedepse capitale), dar nimeni nu a fost executat, pentru ca toti fugisera din Transilvania. Ulterior, dupa scurte detentii, regimul comunist i-a eliberat pe toti cei condamnati (chiar si pe condamnatii la inchisoare pe viata, vinovati de crime impotriva evreilor).*vezi Raportul Final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului