Skip to content

Ungaria in al doilea război mondial


Ungaria în timpul celui de-al doilea război mondial

Deplasarea spre dreapta

Marea criză economică a provocat o scădere importantă a nivelului de viaţă a populaţiei maghiare şi a făcut ca simpatiile politice ale majorităţii cetăţenilor să se îndrepte spre politicienii de dreapta şi de extremă dreapta. În 1932, regentul Miklós Horthy l-a numit ca prim-ministru pe Gyula Gömbös. Noul premier a schimbat cursul politicii externe maghiare către o mai stânsă cooperare cu Germania Nazistă. Gömbös a semanat un acord comercial cu Germania, care a dus la revigorarea economiei, dar a făcut ca Ungaria să fie dependentă de pieţele şi materiile prime germane.
Gömbös era promotorul unor reforme sociale, a sistemului monopartit, a revizuirii prevederilor Tratatului de la Trianon şi a retragerii Ungariei din Liga Naţiunilor. În ciuda eforturilor sale susţinute, reformele concepute nu erau uşor de pus în practică, datorită faptului că trebuia să facă faţă pe de-oparte opoziţiei parlamentarilor conduşi de István Bethlen şi pe de altă parte creditorilor Ungariei, care forţau guvernul lui Gömbös să urmeze politicile convenţionale de rezolvare a crizei economice şi financiare. Alegerile din 1935 i-au oferit lui Gömbös o susţinere parlamentară mai solidă, el reuşind să obţină controlul asupra ministerelor finanţelor, industriei şi apărării şi, în plus, a reuşit să demită mai mulţi ofiţeri superiori, pe care i-a înlocuit cu sprijinitorii săi. Gömbös a murit însă în 1936, mai înainte de a-şi realiza toate obiectivele politice propuse.
Afiş de propagandă al Partidului Crucilor cu Săgeţi „Azért is…!” (în traducere „Tocmai de aceea!”)Ungaria s-a folosit de relaţiile cu Germania în încercarea de revizuire a Tratatului de la Trianon. În 1938, a repudiat în mod public restricţiile tratatului cu privire la forţele sale armate. Pe de altă parte, Adolf Hitler s-a folosit de un amestec de promisiuni cu privire sprijinul pentru retrocedarea unor teritorii, ameninţări cu intervenţia armată şi presiuni economice pentru a se asigura de loialitatea Ungariei în ceea ce priveşte sprijinirea politicii naziste. În 1935, a fost fondat Partidul Crucilor cu Săgeţi (de orientare fascistă) condus de Ferenc Szálasi. Succesorul lui Gömbös, Kálmán Darányi, a încercat să răspundă presiunilor naziste şi a fasciştilor germani cu privire la instituirea unor legi antisemite prin emiterea „Primei legi evreieşti”, care a stabilea anumite cote de până la 20% evrei în anumite profesiuni şi activităţi. Această lege nu i-a sadisfăcut nici pe nazişti nici pe radicalii maghiari, iar Darányi a demisionat în mai 1938 şi a fost numit un nou premier în persoana lui Béla Imrédy.
Încercăriele lui Imrédy de îmbunătăţire a relaţiilor diplomatice cu Regatul Unit l-au pus la început într-o poziţie foarte delicată faţă de Germania Nazistă şi Italia Fascistă. Foarte curând însă, premierul maghiar şi-a dat seama că îndepărtarea de linia politică italo-germană nu era o opţiune pe termen lung pentru ţara sa, asta şi în lumina Anschlussului din martie. În toamna anului 1938, politica externă maghiară a revenit pe făgaşul progerman şi proitalian.[1] În încercarea sa de cucerire a unei baze politice puternice în dreapta eşicherului politic maghiar, Imrédy a început să-şi elimine rivalii di viaţa politică, ceea ce a dus la scăderea influenţei Partidului Crucilor cu Săgeţi, partid care a şi fost scos în afara legii de guvernul său. Odată cu orientarea tot mai spre dreapta a guvernului să, Imrédy a propus reorganizarea conducerii ţării pe baze totalitariste. De asemenea, guvernul său a emis o „A doua lege evreiască”, mult mai aspră decât precedenta. Totuşi, oponenţii politici ai lui Imrédy l-au forţat pe acesta să demisioneze în februarie 1939, aducând la lumină documente, care dovedeau că bunicul premierului era de origine evreiască. Guvernul noului premier, contele Pál Teleki a aprobat „A doua leger evreiască”, care a schimbat cotele de admisie a evreilor în anumite profesiuni şi în afaceri. Mai mult, noua lege definea evreii nu prin apartenenţa la o religie, ci la o rasă. Astfel, noua lege schimba statutul celor care se convertiseră de la iudaism la creştinism. Până la alegerile din 1939, opinia publică maghiară se îndreptase aşa de mult spre extrema dreaptă, încât Partidul Crucilor cu Săgeţi a deventi al doilea partid al ţării.

Al doilea război mondial

Pe 20 noiembrie 1940, Pál Teleki a semnatul Pactul Tripartit, care fusese iniţial o alianţă a Germaniei Naziste, Italiei Fasciste şi Imperiului Japoneze.
În decembrie 1940, premierul maghiar a semnat un efemer „Pacte de prietenie eternă” cu Regatul Iugoslaviei. După doar câteva luni, după ce lovitura de stat din Iugoslavia ameninţa succesul planului de invadare a URSS (Operaţiunea Barbarossa), Hitler a cerut Budapestei să se alăture acţiunii militarea împotriva Iugoslaviei. Hitler l-a promis ungurilor că le va ceda unele teritorii iugoslave în schimbul sprijinului militar. Din motive care sunt încă neclare, premierul maghiar Teleki s-a sinucis. În fruntea guvernului maghiar a fost numit politicianul de extremă-dreapta László Bárdossy.

Invadarea Iugoslaviei

La doar câteva zile de la moartea lui Teleki, Luftwaffe au bombardat Belgradul fără niciun avertisment iar trupele terestre germane au invadat Iugoslavia. Horthy a dat ordin Armatei a III-a ungare să ocupe Voivodina. Ungaria a anexat Baranja, Bačka, Međimurje şi Prekmurje.

Războiul din răsărit

Ungaria nu a participat de la început la invadarea Uniunii Sovietice, care a fost declanşată pe 22 iunie 1941, dar Hitler nu cerut de la început ajutorul Ungariei. Numeroşi oficiali maghiari au fost în favoarea participării Ungariei la război, pentru a-l împiedica pe Hitler să ia în consideraţie o eventuală revizuire a frontierei româno-maghiară din Transilvania. Ungaria a intrat în cele din urmă în războiul cu Uniunea Sovietică la începutul lunii iulie.
Pe 1 iulie 1941, Grupul Carpaţi maghiar ataşat Aramtei a 17-a germană, a atacat Armata a 12-a sovietică. Alături de Aramta a 17-a germană, grupul maghiar a înaintat adânc în sudul Rusiei. În timpul bătăliei de la Uman (3 – 8 august 1941), corpul mecanizat al Grupului Carpaţi a format una dintre aripile dublei încercuiri a Armatelor a 6-a şi a 12-a sovietice. În timpul acestei lupte, 20 de divizii sovietice au fost distruse sau au capitulat.
În iulie 1941, guvernul maghiar a hotărât transferul a 18.000 de evrei din Rutenia ocupată de Ungaria în Germania. Cei mai mulţi dintre aceşti evrei au fost executaţi de Sicherheitspolizei la Kamianets-Podilskyi. Doar 2.000 de evrei au supravieţuit asasinatului în masă.[4]. Guvernul Bardossy a emis „A treia lege evreiască” în august 1941 prin care se interziceau căsătoriile interconfesionale şi relaţiile sexuale cu evreii.
După şase luni de la masacrul de la Kamianets-Podilskyi, trupele maghiare au ucis 3.000 de ostatici sârbi şi evrei lângă Novi Sad, ca represalii pentru atacurile rezistenţei iugoslave.
Încercând să deschidă calea unor negocieri cu Aliaţii occidentali, Horthy l-a forţat pe Bárdossy să demisioneze şi l-a înlocuit cu Miklós Kállay. Kállay a continuat politica predecesorului său de sprijinire a luptei Germaniei împotriva Uniunii Sovietice, dar în acelaşi timp a început negocieri secrete cu Aliaţii occidentali.
În timpul bătăliei de la Stalingrad, Armata a II-a maghiară a suferit pierderi uriaşe. Străpungerea executată de sovietici peste fluviul Don a lovit direct unităţile maghiare. În ianuarie 1943, Armata a II-a maghiară încetase să mai existe ca o marea unitate funcţională.
Negocierile secrete cu englezii şi americanii au continuat, dar nu au fost deschise canale de negociere şi cu sovieticii. Temându-se de faptul că Ungaria ar încerca să semaneze o pace separată cu Aliaţii, Hitler a ordnat trupelor sale să ocupe ţara în martie 1944. Horthy a fost plasat sub regimul arestului la domiciliu. Un sprijinitor fanatic al neziştilor, Döme Sztójay, a fost numit noul premier al Ungariei. Noul prim-ministru se afla însă sub atenta supraveghere a unui guvernator militar nazist, Edmund Veesenmayer.
În perioada în care la conducerea guvernului maghiar s-a aflat Kállay, evreii au suportat o de represiune politică şi economică crescândă, deşi numeroşi membri ai comunităţii evreieşti au fost protejaţi într-o oarecare măsură de deportare în lagărele morţii, (în special în capitală).

Războiul pe teritoriul maghiar

În martie 1944, naziştii au lansat Operaţiunea Margarethe prin care trupele germane au ocupat Ungaria. În ţară, trupele de ocupaţie au început aplicarea soluţiei finale prin deportatea în masă a evreilor în lagărele morţii din Germania şi Polonia. Pentru supravegherea deportărilor, colonelul SS Adolf Eichmann s-a deplasat în Ungaria. Între 15 mai şi 9 iulie, autorităţile maghiare, sub atenta supraveghere a germanilor, au deportat 437.402 de evrei, dintre care majoritatea cu fot trimişi în lagătul Auschwitz-Birkenau.[4] La Auschwitz, aproximativ 33% dintre toate victimele asasinatelor în masă naziste au fost de origine maghiară.

În august 1944, Horthy l-a înlocuit pe nazistul Sztójay cu generalul cu vederi liberale Géza Lakatos. Noul ministru de interne, Béla Horváth, a ordonat încetarea deportărilor cetăţenilor maghiari.

În septembrie 1944, forţele sovietice au traversat graniţa maghiară. Pe 15 octombrie, Horthy a anunţat că Ungaria a semnat un armistiţiu cu URSS. Armata maghiară a ignorat armistiţiul. Germanii au lansat Operaţiunea Panzerfaust, i-au răpit fiul lui Horthy, (Miklós Horthy Junior), şi l-au forţat pe amiral să abroge armistiţiul. Guvernul maghiar al generalului Lakatos fost răsturnat, fiind numit un nou premier în persoana lui Ferenc Szálasi, liderul Partidului Crucilor cu Săgeţi. Regentul Horthy a abdicat în acest moment.

Ungaria a devenit în scurtă vreme un teatru de război. Szálasi a promis măreţie pentru ţară şi prosperitae pentru ţărani, dat nu a adus în fapt decât dezastru pentru Ungaria şi distrugerea armatelor sale. Szálasi, în cooperare cu germanii, a reînceput deportările evreilor, în special a celor din Budapesta. Din cei aproximativ 800.000 de evrei ai Ungariei de după 1941, (care includea şi teritorii româneşti, iugoslave şi slovace), doar aproximativ 25% au mai supravieţuit Holocaustului.[5] Mai multe mii de rromi au fost ucişi în timpul Poraimosului. Trupele germane în retragere au distrus sistematic căile ferate, drumurile, podurile şi sistemele de telecomunicaţie. Teritoriul şi populaţia maghiară au suferit în egală măsură de pe urma luptelor, bombardamentelor şi înaintării armatei sovietice.

În cadrul armatei germane Armeegruppe Fretter-Pico a fost reînfiinţată Armata a II-a maghiară, care şi-a trăit ultima perioadă de glorie în toamna anului 1944. În timpul Bătăliei de la Debreţin (16 septembrie – 24 octombrie 1944), Armeegruppe Fretter-Pico a reuşit nu numai să evite încercuirea, dar, mai mult, a încercuit la rândul ei trei corpuri de tancuri ale Grupului mobil Pliev. Acest grup distrusese mai devreme în aceiaşi luptă Armata a III-a maghiară. Succesul a fost obţinut cu mari sacrificii din partea maghiarilor, iar resturile Armatelor a II-a au fost incorporate în Armata a III-a pe 1 decembrie 1944.

În octombrie 1944, Armata I maghiară a fost ataşată sub comanda Armatei I Panzer germane şi a participat la luptele Operaţiunii Lvov-Sandomierz.

Stadă din capitala maghiară după luptele „Bătăliei Budapestei”Pe 28 decembrie$ 1944 a fost format un guvern provizoriu sub conducerea premierului Béla Miklós. Ungurii care au rămas loiali lui Szálasi au continuat lupta împotriva sovieticilor.

Armata Roşie a încercuit complet Budapesta pe 29 decembrie. A fost declanşată Bătălia de la Budapesta, care a durat până în februarie 1945. Resturile Armatei I maghiară a fost distrusă la 200 km nord de capitală, în luptele din perioada 1 ianuarie – 16 februarie 1945.

Pe 20 ianuarie 1945, reprezentanţii guvernului provizoriu maghiar au semanat la Moscova armistiţiul cu Aliaţii. Asediul Budapestei s-a încheiat odată cu predarea oraşului pe 13 februarie 1945. Germanii au încercat o ultimă operaţiune ofensivă în Ungaria – Ofensiva de la lacul Balaton. Această ofensivă s-a încheiat cu un eşec pe 19 martie, când trupele sovietice au recucerit toate teritoriile ocupate de germani în 13 zile de ofensivă. [6]

După această ultimă ofensivă, trupele germane din Ungaria au fost înfrânte în mod definitiv. Resturile Armatei a III-a maghiare au fost distruse în perioada 16 – 25 martie 1945 într-o zonă la 50 km vest de Budapesta. Operaţiunile sovietice au fost încheiate din punct de vedere oficial pe 4 aprilie 1945, când ultimele trupe germane au fost alungate de pe teritoriul maghiar. Unele elemente maghiare pronaziste loiale lui Szálasi au continuat lupta alături de germani.

Urmări

După semnarea Tratatului de pace de la Paris, Ungaria a pierdut toate teritoriile pe care le căpătase între 1938 şi 1941. Nici Aliaţii occidentali, nici Uniunea Sovietică nu au sprijint vreo schimbare a frontierelor de dinainte de 1939 a Ungariei.
Uniunea Sovietică a anexat în schimb Transcapatia, care este azi parte a Ucrainei.
Tratatul de pace cu Ungaria [1] semant pe 10 februarie 1947 airma că „Deciziile Arbitrajului de la Viena din 2 noiembrie 1938 sunt declarate nule şi neavenite”, iar frontierele maghiare erau cele existente la 1 ianuarie 1938, cu excepţia unei regiuni neînsemante ca suprafaţă de la graniţa cu Cehoslovacia. Aproximativ jumate din populaţia maghiară de origine etnică germană a fost deprtată în Germania în perioada 1946 – 1948, autorităţile maghiare şi cehoslovace au efectuat un schimb forţat de populaţie.

Note

^ Hungary: The Unwilling Satellite John F. Montgomery, Hungary: The Unwilling Satellite. Devin-Adair Company, New York, 1947. reeditare: Simon Publications, 2002.
^ Slovakia – US State Department
^ Ungaria – Shoah Foundation Institute Visual History Archive
^ a b c Holocaustul în Ungaria, Holocaust Memorial Centre.
^ Victimile Holocaustului – Holocaust Memorial Centre.
^ Hans Dollinger, The Decline an Fall of Nazi Germany and Imperial Japan, pag. 182, Library of Congress, număr de catalog 67-27047

Bibliografie

Randolph Braham (1981). The Politics of Genocide: The Holocaust in Hungary. Columbia University Press

%d blogeri au apreciat asta: