Skip to content

Horthy abdica fortat pe 16 octombrie 1944



La 15 octombrie 1944 ora 13:10 Horthy anunţa la radio următoarele:

„Ţelul de căpătâi al Ungariei a fost politica externă. Prin pace am dorit revizuirea cel puţin parţială a Tratatului de la Trianon. Speranţele noastre în Liga Naţiunilor au rămas neîmplinite. La începutul crizei mondiale, Ungaria nu a avut intenţia să ocupe teritorii. Noi nu am avut o intenţie agresivă împotriva Republicii Cehoslovacia, Ungaria nu a dorit realipirea prin război a teritoriilor. Noi am intrat în Bácska” (Bacika, partea de vest a Voivodinei) „numai după prăbuşirea statului Iugoslavia. Noi am acceptat prin pace arbitrajul puterilor Axei privind teritoriile luate de România în 1919. Ungaria a fost forţată să intre în război împotriva Aliaţilor. Noi nu am dorit să ridicăm ambiţia noastră prin putere şi nu am avut intenţia să ocupăm de la nimeni nici măcar un metru pătrat. Azi este clar că germanii au pierdut războiul. Toate guvernele sunt responsabile pentru destinul lor. Cum zicea Bismarck, „Nu există o naţiune care se sacrifică pe altarul alianţelor”. Aceasta este consecinţa responsabilităţii istoriei mele.
În martie anul acesta führerul Adolf Hitler m-a invitat să negociem în ceea ce priveşte repatrierea armatei maghiare – un subiect ridicat de mine. El m-a informat că Ungaria va fi ocupată de forţe germane. Germania a invadat Ungaria. Au arestat cetăţeni unguri şi membri din parlament, şi pe ministrul de interne al guvernului, au violat suveranitatea maghiară. Mi-au cerut să desemnez un guvern care se bucură de încrederea Germaniei, guvernul Döme Sztójay. Germania nu s-a ţinut de cuvânt. Sub ocupaţia germană, Gestapoul a tratat problema evreiască în manieră incompatibilă cu normele umane. Locotenentul Szilárd Bakay, comandantul Budapestei a fost atacat şi scos din funcţie de agenţii germani (…). Avioanele germane au lansat paraşutişti împotriva guvernului. Am primit informaţii că trupele progermane intenţionau să forţeze politica şi să răstoarne guvernul nostru pe care l-am desemnat, iar teritoriul Ungariei să devină teatru al operaţiunilor Reichului. M-am decis să-mi apăr Ungaria chiar împotriva aliatului german. Nu permit ca naţiunii ungare să-i fie luate libertatea şi independenţa. Am informat reprezentanţii al Reichului despre armistiţiul militar!”

(Admiral Nicholas Horthy Memoirs Annoted by L. Simon

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: