Skip to content

Kun Béla


Ca arie geografică, Bela Kun este de origine transilvăneană. Din cîte se cunoaşte
s-a născut în Nimijea ungurească, în actualul judeţ Bistriţa-Năsăud. Unii susţin că ar fi din Cluj, lucru ce nu se confirmă. Familia Kun (Kuhn) era una de evrei maghiarizaţi, de profesie mici comercianţi săteşti, lucru la modă în secolul al XIX-lea în nordul Transilvaniei.
Cum era şi firesc, soţii Kun şi-au dorit un urmaş, fapt ce
s-a împlinit şi fiind băiat i-au dat numele de Bela, după bunicul său. Părinţii şi-au crescut copilul cu multă grijă şi l-au dat la şcoala primară de stat din localitate. Pe măsură ce trecea timpul, au constatat însă că fiul lor are deviaţii comportamentale intrigante cu accent de violenţă, motiv pentru care a intrat în dificultate cu dascălii şi numai cu greu şi-a putut obţine actul de absolvire. Trecînd peste accidentele din şcoala primară, părinţii l-au trimis mai departe la învăţătură în Gherla, cu scopul de a-l forma în meseria lor.
Nu au avut noroc, întrucît copilul provoca tot felul de scandaluri cu ceilalţi elevi şi era preocupat de treburi amoroase încălcînd regulile comportamentale instituite în aşezămîntul de învăţămînt. Pînă la urmă a fost silit să părăsească şcoala din considerente de comportament. Încercările lui ulterioare de a-şi continua pregătirea au dat greş de fiecare dată din cauza trăsăturilor sale de caracter, iar părinţii nu l-au mai primit acasă.
Rămas pe drumuri, a plecat la Cluj să-şi încerce norocul şi, pînă la urmă, a reuşit să-şi găsească un loc în ziaristică, chiar pe placul apucăturilor lui. Materialele pe care le publica depăşeau însă deontologia meseriei. Mînat de spiritul său aventuros şi de nesocotinţă, a abordat diferite exemple intime de familie, provocînd nenumărate scandaluri. Manipulînd date din viaţa cotidiană clujeană, îşi dă seama că acestea pot să-i asigure o sursă de cîştig. Ca urmare, pune la cale o serie de şantaje şi escrocherii ameninţînd cu dezvăluiri senzaţionale compromiţătoare. Luat în supraveghere de autorităţi, este pus sub urmărire pregătindu-i-se un dosar de anchetă, riscînd să ajungă pe mîna justiţiei locale. Astfel, lansarea lui în presă s-a încheiat cu un eşec total.
Are noroc. La 28 iulie 1914, începe primul război mondial. Austro-Ungaria declară război Serbiei. Urmărit de justiţie, Bela Kun priveşte evenimentul ca pe o gură de aer salvator. Se prezintă la comandamentul militar din Cluj căruia îi adresează cerearea de a fi primit voluntar să plece pe front. Prezentările lui patriotarde îi determină pe ofiţerii din comisie să-i aprecieze devotamentul faţă de Patrie, aprobîndu-i solicitarea şi acordîndu-i potrivit pregătirii un grad militar de subofiţer.
Bucurîndu-se de asemenea aprecieri, pleacă pe frontul din Galiţia cu primul eşalon.
Ajuns în prima linie a frontului, timp de doi ani, se remarcă în ofensivele şi contraofensivele beligeranţilor, iar pentru merite deosebite este decorat şi trecut în corpul ofiţerilor. În 1916 cade prizonier la ruşi, care îl internează în lagărul siberian de la Tomsk. Este anul în care bolşevicii lui Lenin se înfiltrează în toate lagărele de prizonieri din Rusia. Pentru a cîştiga încrederea prizonierilor bolşevici agenţii promit acestora că dacă trec de partea “revoluţiei” vor fi eliberaţi din prizonerat, în schimbul încadrării lor în detaşamentele roşii secrete.
La 7 noiembrie 1917 din Rusia, începe revoluţia bolşevică Bela Kun a înţeles încă din 1916 că pentru el se iveşte o nouă şansă şi se încadrează în mişcarea clandestină a conspiratorilor din lagăr. Îmbrăţişînd cu ardoare cauza bolşevismului, el a devenit în scurt timp cel mai apreciat activist comunist din regiunea Tomscului, el manifestînd un fanatism dus pînă la extrem şi o ură fără margini împotriva “duşmanilor revoluţiei mondiale”. Noua lui credinţă este însoţită de un comportament de extremă duritate faţă de deţinuţii din lagăr, un om de temut ce-şi reducea la tăcere adversarii vederilor sale.
Evidenţiindu-se prin calităţile oratorice-propangadistice revoluţionare, Kun va fi remarcat de liderii bolşevici siberieni şi prin ei de către conducătorii lor supremi de la Moscova, care îi vor pune la dispoziţie fonduri substanţiale pentru a-şi continua activitatea. Ca urmare a încrederii de care se bucura, după 7 noiembrie 1917, “revoluţionarului Kun” i se vor crea condiţii să părăsească lagărul de la Tomsk, iar Lenin, deşi cunoştea că acesta a profitat în scop personal de fondurile puse la dispoziţie de partid, dispune să fie adus la Moscova, la dispoziţia internaţionalei comuniste, unde primeşte însărcinarea să se ocupe de extinderea revoluţiei în Ungaria.
Sfîrşitul războiului mondial îi aduce lui Kun o nouă şansă de afirmare revoluţionară. La 4 şi 6 octombrie 1918, Germania şi Austro-Ungaria capitulează. La 29 octombrie este asasinat primul ministru ungar Tissa Istvan (Pişta), acţiune de care nu sînt străini nici agenţii bolşevici din agentura maghiară. La o zi după acest eveniment, în 30 octombrie, 1918, este ales un nou guvern în frunte cu contele Karoly. Guvernul Sovietelor analizează posibilitatea extinderii revoluţiei bolşevice în centrul Europei. În acest sens, Lenin dispune ca Bela Kun să plece imediat în Ungaria, pentru a conduce campania de trecere a acestei ţări de la republică burghezo-democratică la o republică a sovietelor. Pentru înfăptuirea acestei schimbări de regim se pun la dispoziţia lui Kun mari sume de bani cu care să poată manipula schimbarea ungurească de regim. Misiunea era punctuală şi consta în instaurarea sovietelor în Ungaria şi Transilvania pînă la începutul anului 1919. Sosit în Ţara Ungurească, înainte de 3 noiembrie 1918, cînd are loc declararea independenţei Ungariei faţă de Austria, el nu întîrzie să-şi afirme vocaţia şi începe să-şi formeze o reţea largă de colaboratori, recrutată din rîndul elementelor maghiare fanatice şi rău famate. Cu ajutorul acestei agenturi se lansează într-o vastă campanie propagandistică, după un slogan ultranaţionalist legat de nedreptatea istorică la care a fost supusă teritorial ţara de către învingători. Prin angajamentul său de a aduce Ungaria în vechile ei hotare îşi crează o largă popularitate pe toate planurile, fiind văzut ca omul salvator. Prima sa victorie va fi armata. Pătrunzînd cu agenţii săi în unităţile militare el va fi sprijinit în multe locuri de către cadrele de comandă ofensate de umilirea înfrîngerii de pe front şi de capitularea ce a avut loc. Peste tot unde este acceptat recrutează oameni nemulţumiţi, ori dornici de căpătuială şi constituie din ei gărzile roşii.
În Transilvania, Bela Kun penetrează cu bolşevicii lui unităţile secuieşti care constituiau o forţă de 10-12 mii de militari şi jandarmi. Pînă şi împuternicitul guvernului pentru Transilvania Apaty Istvan va fi transformat în “Postav roşu”. De la început, guvernul coabitează cu elementele comuniste din ţară care se afirmau consecvente în lupta pentru integritatea teritorială a Ungariei. Aflîndu-se pe poziţii comune naţionaliste, conducătorii politici de la Budapesta nu vor lua nici o măsură pentru a stăvili consolidarea puterii militare a lui Bela Kun. După ce atrage de partea lui divizia de secui care aparţinea armatei de nord-est a Ungariei, încearcă să-şi impună autoritatea şi asupra regimentelor din Budapesta. Acestea îl primesc cu ostilitate şi în cele din urmă îl alungă.
Pentru a face dovada ataşamentului său pentru reclădirea Marii Ungarii, Kun susţine o vastă campanie teroristă, mai ales în Transilvania unde, începînd cu luna decembrie şi pînă în aprilie 1919, cad victime ale detaşamentelor militare maghiare bolşevice mii de români aflaţi la nord-vest de alianiamentul de contact dintre trupele române şi maghiare. Campania de terorizare a românilor a dus la creşterea prestigiului liderului comunist în cercurile politice maghiare, de susţinere a aceastuia.
Simţind încurajarea politică, Bela Kun profită de situaţie căutînd să-şi consolideze calea către luarea puterii. Pentru aceasta însă trebuia înfrînt conservatorismul garnizoanei din Budapesta, refractară faţă de lozincile comuniste. Kun nu se lasă şi în luna ianuarie 1919 îşi înfiltrează sute de adepţi în regimentele budapestane, pentru a le determina să-l urmeze şi să se răscoale. Încercînd să forţeze lucrurile şi pe calea armelor, totul se transformă într-o mare nereuşită, soldată din nou cu alungarea lui şi a adepţilor săi unguri, evrei şi străini, din unităţi şi oraş. Şi de data aceasta, politicienii şi autorităţile rămîn pasive, fără a avea nici un fel de reacţie.
Poziţia autorităţilor din capitala ungară îl încurajează şi mai tare pe liderul comunist. El nu se dă bătut şi îşi regrupează toate forţele în zona Salgotarian, o guvernare bolşevică prin care ţine sub control partea nord-estică a Ungariei. Acolo îşi încropeşte un corp de voluntari format din militari, revoluţionari şi tot felul de aventurieri cu care începe sovietizarea în zonă. Apoi, însoţit de o mie de rebeli, intră în Budapesta unde ocupă toate punctele strategice ale oraşului, distruge sediile ziarelor şi sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor, îl obligă pe Karoly Mihaly să renunţe la conducerea statului. Nu va trece mult şi, în Italia, Musolinii se va inspira din acest complot ocupînd Roma cu o mie de “cămăşi negre”.
Preluînd puterea, Bela Kun dîndu-se drept urmaş vrednic, al marilor revoluţionari maghiari: Kossuth, Petöfi sau Bem (unul croat altul rutean şi altul polonez) instaurează în Ungaria dictatura proletariatului, colectivizînd pînă şi găinile. Instaurînd sovietele ca formă de conducere administrativă, dă frîu liber extremismului naţionalist la care îl incită în toată ţara. În acelaşi timp se declară mentorul salvării “Ungariei Mari”, scop în care întreprinde măsuri radicale de recuperare a Transilvaniei şi Slovaciei. Pentru a-şi consolida puterea Kun îşi subordonează armata şi forţele de represiune internă pe care le reorganizează pe principiile armatei roşii. Cadrele militare nesigure sînt înlăturate şi în locul lor sînt promovate cele radicale. Kun ordonă ca forţele de ordine din Transilvania să se constituie în detaşamente de represalii. El anulează ordinul lui Karoly ca aparatul administrativ din Transilvania să nu se mai prezinte la slujbe şi dispune reocuparea tuturor posturilor administrative ale statului maghiar. El sprijină constituirea formaţiunilor de represalii împotriva românilor. Apelează la toate “forţele patriotice” să se încadreze în armată, “pentru salvarea patriei.Toate scursurile societăţii, pînă şi recidiviştii au răspuns chemării, dînd fuga în armată şi gărzile bolşevice unde era rost de aventură sau chilipir. În urma măsurilor luate, într-o lună de zile Kun a reuşit să pună pe picioare o armată ungurească roşie de 150 de mii de oameni, dintre care aproximativ 70.000 soldaţi cu 150 de tunari au fost concentraţi pe Tisa, la Sighet şi pe Crişul Repede, iar 80.000 în aceeaşi zonă, în raioane de concentrare situate pe malul drept al Tisei, gata în orice moment să intre în acţiune.
După primele două săptămîni ale lunii, efectivele noii armate maghiare depăşeau 200.000 de soldaţi. Pentru înzestrarea acestui corp de oaste au fost golite toate depozitele de armament şi miniţie de pe teritoriul Ungarie şi au fost dezarmate trupele austriece, în retragere peste teritoriul unguresc. Concomitent cu formarea noi armate, Bela Kun purta tratative cu guvernul sovietelor din Rusia, în vederea unor operaţiuni comune împotriva României şi Cehoslovaciei pentru realizarea unei joncţiuni între cele două armate revoluţionare.
Pe teritoriul Transilvaniei nucleul militar a lui Kun îl constituia divizia secuiască, formată din trei brigăzi, care avea în compunere 10-12 mii de oameni. Lor li se adăugau numeroasele detaşamente de represalii constituite din jandarmerie, oameni din administraţia nobiliară şi aventurieri voluntari din toate naţiile, între care predominau evreii care îl urmau pe Kun datorită originii sale etnice şi erau dornici de căpătuială. Liderul bolşevic era însă nemulţumit că evreii cu stare materială bună nu l-au îndrăgit şi i-au tratat ca atare.
Toate aceste forţe au desfăşurat acţiuni de represalii împotriva românilor, în spatele celor trei aliniamente ungureşti de demarcaţie din Transilvania cu trupele române. Acolo unde însă situaţia o impunea, atît Karoly cît şi Kun s-au întrecut să trimită în Transilvania detaşamente de represalii din Ungaria. Exemple sînt cele ale detaşamentului “Pataky” trimis peste Mureş, pentru pacificarea satului Mihalţ, al detaşamentului trimis din Budapesta să pacifice satul moţesc Beliş sub comanda căpitanului Ditrikh Antal, pentru a pacifica valea Beiuşului, acelui trimis de Regimentul 39 Debreţin care a ocupat depresiunea Lăpuşului etc.
Pregătirea armatei sovietice maghiare pentru ofensivă contra românilor este precedată de convorbirile telefonice dintre V.I. Lenin şeful guvernului Rusiei sovietice, din care rezultă că un “atac conjugat împotriva României din spre est şi din spre vest este iminent. Dintr-o telegramă trimisă de Bella Kun lui Lenin, la 22 martie, rezultă planurile comune ale acestora de a ataca România. “Republica Sovietică ungară – afirmă Kun – roagă să se încheie cu guvernul sovietiv rus o alianţă ofensivă. Cu armele în mîini, declarăm că ne vom opune tuturor duşmanilor proletariatului şi vă cerem să ne daţi imediat preciziuni asupra situaţiei militare”.
Nu se cunoaşte care a fost răspunsul lui Lenin la această telegramă, dar dintr-o altă telegramă al acestuia transmisă la 25 aprilie 1919, comandamentului armatei roşii ucrainene rezultă direcţiile de înaintare de pe teritoriul Galiţiei şi Bucovine. “Forţele unei armate din Ucraina sovietică trebuie să dea lovitura prin Bucovina pentru a realiza legătura directă cu armate roşie maghiară, iar alte grupări să treacă la ofensivă pentru a rupe poziţiile forţelor regale ale României şi încercuirea lor lîngă Nistru”. Ca urmare a acestui ordin, la 26 aprilie 1919, statul major al trupelor bolşevice de la Kiev a ordonat trupelor sale “să înainteze rapid şi să stabilească legătura cu armata roşie ungară”. Înaintarea acestor forţe a fost întîziată însă de rezistenţa trupelor cehoslovace, atacate din vest de unguri. De asemenea, în bătălia de pe Nistru, ucrainenii au fost alungaţi de armata română încă de la primul contact.
Acţiunile trupelor maghiare bolşevice, în Transilvania, începute încă din luna decembrie 1918, s-au intesificat gradual în lunile ianuarie-martie şi la 16 aprilie au trecut la acţiuni ofensive împotriva trupelor române. Încă de la sfîrşitul lunii ianuarie 1919, aliniamentul de apărare a fost atacat în diferite sectoare. Astfel au fost lovite avanposturile româneşti din Valea Drăganului, pe valea Crişului Repede. În noaptea de 21 spre 22 februarie, trupe ungureşti de tăria unui regiment au atacat poziţiile româneşti de la Ciucea, Zalău şi Şimleul Silvaniei. Simţind pulsul unui succes al armatei roşii pe frontul ucrainean, Bella Kun a considerat că a sosit timpul să treacă la o ofensivă generală în Transilvania.
Ofensiva armatei maghiare în Transilvania a început îndată după convorbirile dintre Lenin şi Kun. Ea este marcată de ordinile date de Kun, în 22 şi 24 martie 1919, adresate diviziei de secui de a face pregătirile pentru a ataca pe direcţia Satu Mare – Dej. Acelaşi ordin l-a primit şi Divizia 3 ungară. În adîncime făceau pregătiri ofensive alte mari unităţi. Aceasta, în condiţiile în care noul guvern maghiar este somat de aliţi să-şi retragă trupele din Transilvania şi să le dezermeze. La Paris, se cunoştea că odată cu intensificarea operaţiunilor militare, în Transilvania s-au luat şi măsuri de mobilizare a rezerveştilor.
La 16 aprilie, Bella Kun declară război României şi declanşează ostilităţi pe tot frontul românesc. În această situaţie, trupele române, fără a mai aştepta consimţămîntul aliaţilor, trec la contraofensivă cu diviziile 6 şi 7 infanterie. Detaşamentul “General Olteanu” şi două divizii de vînători de munte care spulberă ofensiva trupelor bolşevice atingînd la sfîrşitul lunii rîul Tisa. Forţînd Tisa din mişcare, trupele române distrug rezistenţele inamice întîlnite, printr-o învăluire obligînd, la 29 aprilie, divizia secuiască să capitulează, armata ungurească pierzîndu-şi marea sa unitate de elită. Armata română îşi continuă operaţiunile în Cîmpia Panoniei, iar la nord Detaşamentul Olteanu despresoară trupele cehoslovace, încercuite de ucraineni şi trupele lui Bela Kun. Prin această acţiune joncţiunea dintre cele două armate bolşevice eşuează. Aflîndu-se în faţa dezastrului militar, Bela Kun încearcă să iniţieze tratative cu românii, dar guvernul României refuză orice tratative. În aceste condiţii, conducătorul boleşvicilor unguri îşi reorganizează din nou forţele şi la 20 iulie îşi încearcă din nou norocul printr-o ofensivă obţinînd în primele zile unele succese.
În 24 iulie, trupele române trec la contraofensivă pe tot frontul de la vest de Tisa şi pînă la 3 august întreaga armată ungară este scoasă din luptă. La 4 august, românii ocupă Budapesta arborînd drapelul României pe clădirea Parlamentului. Bela Kun nu a putut fi capturat, întrucît, în după amiaza zilei de 2 august, împreună cu colaboratorii săi cei mai apropiaţi fuge către Viena într-un tren blindat.
Revenit în Rusia Sovietică, Bela Kun a supravieţuit pînă după moartea lui Lenin. Stalin însă a făcut contabilitatea la fondurile “revoluţionare” pe care Kun le-a devalizat în interes personal şi a ordonat executarea lui.
După ocuparea Budapestei, Consiliul Antantei a dispus oprirea ofensivei române, la hotarul cu Austria. Era o nouă gogomănie cu iz de desconsiderare a României. Aici, în acest colţ al Ungariei neocupat de trupele române, puterile Antantei au creat condiţiile pentru instaurarea primei dictaturi fasciste din Europa a contraamiralului Horthy Miklos de Baia Mare, strănepotul unei familii de renegaţi români, care la începuturi purta numele de Horotan. Era un ofiţer renumit, care trebuia să fie condamnat pentru că în timpul războiului a scufundat în Adriatica la strîmtoarea Otranto flota navală a aliaţilor. Era personajul prin care occidentul european pălmuia România, încă odată, ca răsplată că a înlăturat puterea sovietică din mijlocul continentului. Socotelile aliaţilor de al ajuta pe Horthy să ajungă în fruntea Ungariei au fost cu totul nefericite nu numai pentru România, ci pentru întreaga Europă.
Intrînd în Budapesta, românii au acceptat constituirea unui guvern maghiar sub conducerea social-democratului Gyula Peidel, dar acesta a fost înlăturat de un grup de oameni înarmaţi veniţi în capitală, din zona de control a lui Horthy. Românilor li se interzice, de la Paris, să intervină. Ba mai mult, în aria geografică controlată de Horthy, aliaţii admit acestui să organizaze o nouă armată, recrutată din nobilime şi ţărănimea înstărită, ameninţată de bolşevici cu naţionalizarea pămînturilor.
Cu această armată, Horthy înlocuieşte “dictatura proletariatului” cu “Teroarea albă”. Foştii comunişti şi simpatizanţii lor erau arestaţi, împuşcaţi ori spînzuraţi. Evreii cad în masă în acţiunile de represalii. Horthy îşi extinde represiunea în Budapesta şi partea Ungariei ocupată de armata română. Unităţile române intervin pentru a opri masacrul ordonat de Horthy, dar acesta se plînge Apusului. Aliaţii trimit la Budapesta o comisie care dă deslegare acestuia a institui o “nouă ordine”, iar trupele române sînt obligate, la 16 noiembrie, să părăsească capitala ungară şi la 22 ale aceleaşi luni, aliaţii cer acestora să se regrupeze la est de Tisa, pe aliniamentul convenţiei din 1916. Şi acesta a fost doar un vis, întrucît, în urma tratatelor de la Paris, soldaţii români, vor fi siliţi să părăsească aliniamentul şi să ocupe un altul, mai în interior, care corespunde cu frontiera de astăzi.
Epopeea românească a primului război mondial se încheie aici. Tot atunci însă, începe epopeea celui de al doilea război mondial, iar România cade din nou victima uşurinţei cu care puterile apusene tratau problemele şi în primul război mondial.
În urma retragerii trupelor române din Ungaria, Horthy a preluat puterea în calitate de regent şi prin terorism a instaurat prima dictatură fascistă din lume, un regim reacţionar despre care omul politic italian Francesco Nitti afirma: “Este greu să găseşti în istoria modernă un guvern mai ticălos ca dictatura ungară, un guvern de jaf, de tortură, de asasinat… de oameni corupţi, de hoţi şi de mîrlani”. Tot vestul european care domina lumea ştia acest lucru, dar tăcea conciliant. Exemplul luării puterii de către Horthy în Ungaria, de a instaura dictatura fascistă l-a inspirat pe Mussolini în Italia, pe Hitler în Germania şi Stalin, toţi patru care au decapitat România în 1940 şi au bulversat întreaga Europă.
Dr. Aurel VAIDA
Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: