Miklós Horthy de Baia Mare, cavaler de Szeged şi Otranto (în maghiară Vitéz Nagybányai Horthy Miklós; n. 18 iunie 1868, Kenderes - d. 9 februarie 1957, Estoril) a fost amiral şi guvernator al Ungariei de la 1 martie 1920 până la 15 octombrie 1944.

În urma primului război mondial guvernul lui Béla Kun demisionează la 4 iunie 1919, iar la 6-7 august 1919 Béla Kun fuge în Austria. La martie 1920, Horthy, comandantul flotei Austro-Ungare, a fost ales de parlamentul ungar, cu 131 voturi din 141, regent al Ungariei. Titlul lui era „Serenissima sa alteţă, regentul Regatului Ungar” (în maghiară „Ő Főméltósága a Magyar Királyság Kormányzója”). A condus Ungaria în perioada interbelică şi în timpul celui de al doilea război mondial, de pe o poziţie conservatoare, cu înclinaţii de dreapta.

Biografie

Tinereţe

Miklós Horthy, fiul aristocratului István Horthy şi al Paulei Halassy. Împreună au avut şapte băieţi şi două fete: Miklós, István (1858-1937), Zoltán (1860-?), Béla (1864-1880), Paula (1863-1906), Erzsébet (1871-?), Szabolcs (1873-1914), Jenô (1874-1876), Jenô (1877-1954). Horthy a absolvit şcoala elementară în oraşul Kenderes (1847-1876) continuându-şi studiile în oraşul Debreţin, la Universitatea reformată (1876-1878). A urmat studiile în oraşul Sopron, la Colegiul Universitar al Institutului Lähne cu limba de predare germană (1878-1882), după care le-a continuat în oraşul Rijeka, la Academia de Marină.

În anul 1886 a devenit comandant de flotă. În 1890, la Istanbul, şi-a satisfăcut stagiul militar la bordul navei de război „Taurus”. În perioada 1892-1894 Horthy a fost ofiţer pe crucişătorul „Saida”. În anii 1908-1909 a devenit comandantul vaporului „Taurus”. Între 1909-1914 Horthy, care era stimat de împăratul Francisc Iosif, avansează şi devine, în timpul războiului, comandantul flotei austro-ungare.

Miklós Horthy s-a căsătorit la 22 iulie 1901, la Arad, cu Magdolna Purgly, fiica lui János Purgly şi a Ilonei Vásárhelyi. Împreună au avut patru copii: Magdolna, Paula, István şi Miklós.

Perioada primului război mondial

În primul război mondial, a luptat, iniţial cu gradul de căpitan, apoi avansând până la rangul de comandant al flotei (martie 1918), împotriva flotei italiene, pe care a înfrânt-o de mai multe ori. La 8 iulie 1916, sub comanda lui Horthy, a fost atacat oraşul italian Otranto, cu nava de luptă „Novara“, cu 3 bărci „Torpedo“ şi cu un submarin „U-17”. Au fost distruse cinci nave italiene de pază militară. La 15 mai 1917, a avut loc o altă acţiune în acelaşi loc, Horthy pornind la luptă cu crucişătoarele: „Novara”, „Helgoland” şi „Saida”. În urma acestei acţiuni militare, comandantul ungar a fost rănit la picioare şi la cap, continuând, să conducă operaţiunile de pe targă. La 30 octombrie 1918, Horthy a primit gradul de viceamiral, însă a doua zi a primit ordinul împăratului Carol de a preda flota noului regat al Iugoslaviei.

În timpul tratativelor de pace de la Paris, la 21 martie 1919, Béla Kun a preluat puterea la Budapesta şi a proclamat Republica Sovietică Ungară. La ordinul acestuia, armatele ungare au început să atace noile state abia întemeiate, inclusiv regatul României, cu care îşi manifestaseră dorinţa de unificare fostele teritorii maghiare ale Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului. În această situaţie, Armata română a trecut la eliberarea teritoriului naţional şi la atacarea Ungariei. La 4 august 1919 armata română a cucerit Budapesta şi a eliberat Ungaria de sub regimul comunist.

La 4 iunie 1920, reprezentanţii Ungariei au semnat Tratatul de la Trianon.

 Horthy şi Teroarea albă

Pe 30 mai 1919 Horthy devine ministrul apărării în guvernul Gyula Károlyi la Szeged, dar sub presiunea Antantei au schimbat corpul constituit; Horthy demisionează, în schimb devine comandant suprem al armatei naţionale. După prăbuşirea comunismului şi demisia lui Kun, trece în parte dincolo de Dunăre, cu permisia Antantului, şi îşi stabileşte detaşamentul de ofiţeri în oraşul Siófok. Horthy declară că nu îşi asumă responsabilitatea asupra guvernului István Friedrich. Dincolo de Dunăre Horthy a ordonat o cenzură foarte aspră, cu asta a început “teroarea albă”, el a poruncit uciderea lui Béla Somogy, redactor şef la ziarul Népszava. Horthy în drum spre Budapesta era responsabil de măcelul de masă împotriva celor care au colaborat cu Kun Béla pe teritoriul dincolo de Dunăre.

Preluarea puterii. Perioada interbelică

 Sfârşitul războiului a însemnat blocarea accesului la mare pentru Ungaria. Serviciile de marină militară ale lui Horthy nu mai erau necesare. Dar, în 1919, cariera lui Horthy a luat o turnură nouă. După ocupaţia de patruzeci de zile a Budapestei, armata română s-a retras, iar la 16 noiembrie Horthy, care îşi avea sediul în Szeged, şi-a făcut intrarea în capitala Ungariei. A fost reales regent în primăvara anului următor, la 1 martie 1920. După două tentative nereuşite ale regelui Carol de a-şi relua tronul, Horthy a devenit, la 7 noiembrie 1921, unicul domnitor al Ungariei, ca urmare a modificării constituţiei.

La 25 iulie 1920 Horthy l-a desemnat pe Pál Teleki ca prim-ministru, dar la 14 aprilie 1921 acesta a demisionat. Horthy l-a numit succesor la preşedinţia guvernului pe István Bethlen, care fusese membru al delegaţiei ungare la semnarea Tratatului de la Trianon, din 1920. Bethlen a deţinut funcţia de premier până la 14 august 1931.

În această perioadă, Horthy a decis nu s-a implicat în viaţa politică, îndeplinind funcţii strict protocolare. Importanţa sa a crescut după 1938, odată cu anexarea primelor teritorii primite de la Hitler. Îşi făcea intrarea în oraşele importante ale acestor provincii călare pe un cal alb.

Având o orientare conservatoare, Horthy a început să simpatizeze cu fascismul, dar mai mult pentru a se menţine la putere. Personal nu a agreat mişcarea fascistă “hungaristă” din Ungaria, mai precis Partidul Crucilor cu Săgeţi, liderul acestei organizaţii, Ferenc Szálasi, fiind întemniţat din ordinul lui Horthy.

Guvernarea horthystă a fost mai degrabă de factură conservatoare, autoritară. Când Hitler a început să-şi arate puterea, forţând statele vecine să retrocedeze teritoriile anexate după primul război mondial, Horthy a devenit vasalul acestuia, întrucât urmărea scopuri iredentiste.

În noiembrie 1938, prin primul Arbitraj de la Viena, Ungariei i-a fost retrocedată o treime din Slovacia, iar cinci luni mai târziu o parte din Rutenia. Horthy a fost mai mult decât mulţumit de acest rezultat, întrucât singur recunoştea că „O intervenţie militară ungară ar însemna un dezastru pentru Ungaria, fiindcă, la ora actuală, armata cehoslovacă are cele mai bune arme din Europa, iar Budapesta este la doar cinci ore distanţă de graniţa cehoslovacă. În cazul unui raid aerian, m-ar neutraliza înainte s-apuc să mă scol din pat”. În 1940, prin cel de-al doilea Arbitraj de la Viena (supranumit în istoriografia română Dictatul de la Viena), Ungaria a anexat nord-vestul Transilvaniei. După dezmembrarea Iugoslaviei, în 1941, Ungaria a primit şi Banatul Sârbesc, dar, la presiunile mareşalului Ion Antonescu, administraţia militară a acestei provincii a rămas cea germană.

Populaţia nemaghiară şi evreii din teritoriile primite au suferit de-a lungul celui de-al doilea război mondial o serie de abuzuri şi crime comise de autorităţile ungare