Regent Horthy Miklós

Ungaria a fost primul stat din Europa interbelică ce a legiferat măsuri şovine. Încă din 1920 a adoptat legea privind reglementarea admiterii în învăţământul superior, scopul declarat al legii fiind „contingentarea cu înţeleaptă chibzuinţă a numărului studenţilor”. În realitate, era vorba de limitarea la anumite procente a studenţilor aparţinând naţionalităţilor conlocuitoare.

Începând din 1938, s-au luat o serie de măsuri antievreieşti. Legea numită „Asigurarea mai eficientă a echilibrului vieţii sociale şi economice” limita accesul evreimii la viaţa economică şi socială din Ungaria. Circa 250.000 de evrei şi-au pierdut locurile de muncă. Peste numai o jumătate de an, parlamentul ungar a adoptat o altă lege antisemită, care stabilea că trebuiau consideraţi evrei, alături de cei de religie iudaică, toţi cei cu un părinte ori doi bunici de religie iudaică în momentul, ori înaintea, intrării în vigoare a legii. Noţiunea de evreu a fost extinsă ulterior prin legea din 1941, privind „apărarea rasei”. „A treia lege evreiască” interzicea căsătoriile mixte.

Evreii din Transilvania cedată, au fost adunaţi în ghetouri, apoi, către sfârşitul războiului (15 mai - 9 iulie 1944) au fost trimişi la Auschwitz, nu câte 3.000 de oameni pe zi, cum raportase Edmund Veesenmayer, emisarul special al lui Hitler la Budapesta, ci câte 12.000, uneori chiar 14.000 de oameni pe zi. Autorităţile naziste de la Berlin au fost uimite de eficienţa autorităţilor horthyste, fiind nevoite, uneori, să le tempereze din lipsa unui număr corespunzător de facilităţi pentru gazare şi incinerare. Este semnificativ faptul că, pentru a putea primi evreii din Ungaria, la Auschwitz au fost întărite furnalele şi coşurile, au fost repuse în funcţiune vechile camere de gazare, s-au săpat şanţuri pentru arderea cadavrelor, ce nu mai intrau la crematoriu, a fost mărit personalul de circa patru ori.

Horthy, dându-şi seama de gravitatea fără precedent a atrocităţilor antisemite petrecute sub conducerea sa, şi-a pregătit un alibi imbatabil pentru perioada următoare. În 29 martie 1944 a dat mână liberă guvernului de sub conducerea sa cu privire la ordonanţele guvernamentale antievreieşti, nedorind să exercite influenţă în privinţa acestora. De facto, însă, a numit la Ministerul de Interne, secretari de stat cu misiunea de „a rezolva problema evreiască”, pe László Baky şi pe László Endre,

Rudolf Kasztner nu a plecat. El a continuat negocierile cu Adolf Eichmann. Din ianuarie până în aprilie 1945 a locuit în cazărmile Gestapoului din Viena, a jucat jocuri de noroc şi a consumat băuturi cu naziştii. (Chapter 8 The “Free Europa” Plan June 1944—April 1945 Kurt Gerron-Bilsky, p. 17)

„Pentru Adolf Eichmann activitatea lui Rudolf Kasztner era atrăgătore, din cauză că Kasztner a ştiut ce se întâmplă în ghetoul de la Varşovia, şi astfel a preîntâmpinat o răscoală evreiască în Ungaria”
(Chapter 8 The Free Europa Plan June 1944—April 1945 Kurt Gerron Bilsky, p. 7)